AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat”

 

            Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.36 din 5.02.2020, primit și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D153/5.02.2020,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează negativ proiectul de ordonanță de urgență, pentru următoarele considerente:

        1. Prezentul proiect de ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

2. Semnalăm că, la aceeași dată la care a fost primit spre avizare prezentul proiect de ordonanță de urgență (05.02.2020), în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a fost retrasă încrederea acordată Guvernului, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, în condițiile art.67, art.110 alin.(2) și art.113 alin.(1) din Constituția României, republicată.

Ca urmare, în conformitate cu  prevederile art.110 alin.(4) din Constituția României, republicată, Guvernul demis prin moțiune de cenzur㠄îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

În aplicarea prevederilor constituționale sus-menționate, art.37 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, prevede că: „În cazul încetării mandatului sau, în condițiile prevăzute de Constituție, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate să emită ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de lege

3. Menționăm, totodată, că, potrivit prevederilor art.4 alin.(1) din Legea nr.73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, republicată, proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ.

Precizăm că, la paragraful 80 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.140/2019, se reține c㠄legiuitorul constituant a reglementat în art.79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de «organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României». Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituționalitatea legii sau ordonanței – simplă sau de urgență”.

         4. Precizăm că, în împrejurări și pentru motive similare, Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor publice, care a fost transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.288 din 10.10.2019, fiind emis Avizul negativ nr.867 din 11.10.2019, fără a se face observații pe textul proiectului.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

București

Nr.105/10.02.2020